Vechiul Testament
Învaţă-i pe copii că Dumnezeu stăpâneşte peste toate lucrurile
Începuturile
Versiune nouă
Cinci lecţii, care stau la baza înţelegerii celorlalte lucruri din Biblie:
1. Dumnezeu este Creatorul
2. Intrarea păcatului în lume
3. Primii copii – Cain şi Abel
4. Enoh – omul care a umblat cu Dumnezeu
5. Dumnezeu va pedepsi păcatul – Noe
Patriarhii
Cinci lecţii prin care copiii învaţă lecţii importante din viaţa lui Avraam:
1. Chemarea lui Avraam
2. Avraam îl dăruieşte pe fiul său
3. Avraam caută o soţie pentru fiul său
4. Dreptul de întâi născut şi binecuvântarea
5. Iacov departe de casă
Iosif
Cinci lecţii prin care copiii învaţă că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu:
1. Iosif, fiul preaiubit
2. Iosif vândut de fraţii săi
3. Iosif, rob în Egipt
4. Iosif răsplătit
5. Iosif îngrijeşte de familia sa
Moise, eliberatorul ales
Şase lecţii prin care copiii învaţă cum i-a condus Dumnezeu pe copiii Lui afară din Egipt:
1. Naşterea lui Moise
2. Chemarea lui Moise
3. Moise prezintă mesajul lui Dumnezeu
4. Moise vede puterea lui Dumnezeu
5. Trecerea triumfală
6. Oamenii se plâng, Dumnezeu le poartă de grijă
Moise, dătătorul legii
Şase lecţii care arată remediul lui Dumnezeu la neascultarea noastră:
1. Dumnezeu îi vorbeşte lui Moise la Sinai
2. Idolatria poporului Israel
3. Explorarea ţării promise
4. Moise păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu
5. Şarpele de aramă
6. Moise şi schimbarea la faţă
Ce este bine și ce este rău
Şase lecţii prin care copiii învaţă cele 10 porunci:
1. Dumnezeu ne-a spus ce este bine şi ce este rău
2. Un singur Dumnezeu
3. Păzeşte-ţi limba
4. Foloseşte duminica şi celelalte zile aşa cum doreşte Dumnezeu
5. Gânduri şi fapte
6. Nu pot să trăiesc fără aceasta
Iosua – războinicul lui Dumnezeu
Şase lecţii care accentuează relaţia dintre Dumnezeu şi copiii Lui:
1. Iosua este ales de Dumnezeu să conducă poporul
2. Funia cărămizie la fereastră
3. Căderea Ierihonului
4. Păcatul lui Acan
5. Povestirea despre gabaoniţi
6. Iosua îşi ia rămas bun de la popor
Judecători – neascultare și eliberare
(cu imagini gratuite)
Şase lecţii prin care copiii învaţă cum Se poartă Dumnezeu cu copiii Lui:
1. Israel îşi încalcă promisiunea
2. Debora şi Barac eliberează Israelul
3. Ghedeon învaţă să fie curajos pentru Dumnezeu
4. Ghedeon şi cei 300 împotriva madianiţilor
5. Dumnezeu îl alege pe Samson
6. Samson şi Dalila
Rut
Cinci lecţii prin care copiii învaţă cum Rut L-a ales pe Dumnezeu şi cum pot şi ei să-L găsească pe Răscumpărătorul:
1. Rut se hotărăşte pentru Dumnezeul lui Israel
2. Rut străina
3. Rut aude despre Boaz, „răscumpărătorul“ ei
4. Rut găseşte pe „răscumpărătorul“ ei
5. Rut intră în familia celui ce a răscumpărat-o
David – un om după inima lui Dumnezeu
Şase lecţii prin care copiii învaţă despre credinţa lui David în Dumnezeu:
1. Israel cere un împărat
2. Neascultarea lui Saul
3. Dumnezeu alege un împărat
4. David şi Goliat
5. Un prieten şi un duşman
6. David îşi cruţă duşmanul
Domnia lui David – eşecuri şi victorii
Prin această serie, copiii învaţă lecţii importante din victoriile şi eşecurile lui David:
1a. David în ţara filistenilor
1b. Saul merge la o ghicitoare
2. David ajunge împărat, după cum a spus Dumnezeu
3a. Chivotul legământului este recuperat şi adus înapoi
3b. David şi Bat-Şeba
4. David şi Mefiboşet
5. Răzvrătirea lui Absalom împotriva lui David
6. Solomon, succesorul lui David la tron
Ilie – profetul Dumnezeului celui viu
Şase lecţii prin care copiii învaţă despre viaţa lui Ilie şi despre Dumnezeul viu şi adevărat:
1. Ilie aduce o veste înspăimântătoare
2. Ilie luptă împotriva dumnezeului fals
3. Ilie fuge de împărăteasa Izabela
4. Ilie şi via lui Nabot
5. Ilie este luat la cer
6. Ilie vorbeşte cu Domnul Isus
Elisei – profetul Dumnezeului credincios
Şase lecţii care îi încurajează pe copii să se încreadă întotdeauna în Dumnezeu şi să mărturisească despre El:
1. Începutul lucrării lui Elisei
2. Înmulţirea uleiului
3. Învierea fiului sunamitei
4. Vindecarea lui Naaman
5. Orbirea armatei siriene
6. Foametea din Samaria şi salvarea minunată
Împărații lui Iuda
(cu imagini gratuite)
Sunt cinci lecţii spirituale importante, pe care copiii pot să le înveţe de la aceşti cinci împăraţi:
1. Iosafat
2. Ioas
3. Ezechia
4. Manase
5. Iosia
Chemarea lui Ieremia
(cu imagini gratuite)
Această lecţie individuală despre Ieremia accentuează faptul că Dumnezeu are un plan pentru viaţa fiecăruia.
Copilul nemântuit trebuie să creadă în Domnul Isus şi să-I ceară să-i arate planul Lui pentru el, iar cel mântuit este încurajat să-I ceară lui Dumnezeu să-i arate planul Lui şi să-l ajute să-l urmeze.
Daniel – neclintit în Domnul
Şase lecţii care îi ajută pe copii să rămână neclintiţi în Domnul, cu orice preţ:
1. Patru tineri sunt puşi la încercare
2. Daniel se roagă pentru înţelepciune
3. Cuptorul mistuitor
4. Căderea lui Nebucadneţar datorită mândriei
5. Scrisul de mână de pe zid
6. Daniel în groapa cu lei
Estera
Cinci lecţii prin care copiii învaţă despre providenţa şi suveranitatea lui Dumnezeu:
1. Estera ajunge împărăteasă
2. Mardoheu este neclintit în hotărârea lui
3. Un strigăt după ajutor
4. Poporul lui Dumnezeu este onorat
5. Estera intervine pentru poporul ei
6. Poporul lui Dumnezeu este victorios
Neemia
(cu imagini gratuite)
Cinci lecţii prin care copiii învaţă cum trebuie făcută lucrarea lui Dumnezeu în modul Lui şi pentru gloria Lui:
1. Paharnicul cu inima împovărată
2. O chemare la trezire şi zidire
3. Construirea zidurilor şi confruntarea cu duşmanii
4. Rezolvarea problemelor apărute între oamenii lui Dumnezeu
5. Un oraş dedicat lui Dumnezeu